albulescu

obscured by clouds meddle http://www.pinkfloyd.co.uk/dsotm/content/setup.html the very pants I was returning... the pick

marți, mai 25, 2010

ireal de prea corekt


macelariti beaverii
si asta nu numai pt dezastrul ecologic
am auzit ca sunt de vina si pt glaciatiunea ce va incepe in 2056
via hotznews vezi mai jos

"In momentul de fata, in Polonia traiesc aproximativ 50.000 de castori care sunt protejati prin lege. Dupa inundatiile de anul acesta, insa, autoritatile locale au decis sa majoreze cotele de vanatoare alocate acestei specii.
Potrivit purtatorului de cuvant al servicului de pompieri, Pawel Fratzak, castorii sapa tuneluri in diguri, slabind structura de rezistenta a acestora. Oficialul a precizat insa ca nu numai castorii fac acest lucru, nominalizand si alte rozatoare, cum ar fi hamsterii.
Ultimul bilant anuntat ieri de autoritatile poloneze spune ca inundatiile din ultimele zile provocate de revarsarea apelor in bazinele fluviilor Vistula si Oder s-au soldat cu moartea a cel putin 15 persoane."

luni, mai 17, 2010

vaya con DIO ronnie james

"Ronnie James Dio, cel care l-a inlocuit pe Ozzy Osbourne in Black Sabbath, a murit duminica, la cinci luni dupa ce a fost diagnosticat cu cancer la stomac, anunta Reuters. Solistul avea varsta de 67 de ani."

honestly, mie perioada lui cu rainbow mi s-a parut muuuult mai fecunda iar catch the rainbow ieste one of the best songs ever; ie drept ca fara ritchie nu prea mergea da' nici viceversa
gurile rele zic ca de fpt cancerul asta la stomac care cica l-a doborat pe ronnie james era de fpt un infarct la auzul stirii ca i-a facut boc pensia harcea parcea cu 25% intrucat avea toate economiile la CEC ca orice om normal la cap la 67 de ani; loganul hibrid i l-a lasat mostenire lu bucurenci

joi, mai 13, 2010

coana criza strikes back, dna cu coasa sta la cotitura

http://bradut-florescu.blogspot.com/2010/03/rostul.html
frumos scris, totodata deprimant, greu de ucis si combatut
noroc cu hanila care ne mai scoate din cand in cand prin abandonul adversarului
http://www.sport.ro/tenis/hanescu-in-turul-2-la-madrid-andreev-s-a-retras.html
azi joaca cu murray si ne rvenim la conditia de ficus

marți, mai 11, 2010

southpark in danger

de parca n-ajungea ca au eliminat beavis and buthead

It’s Fuckin’ Freedom of Speech!
T. Ioanid , Miercuri, 28 Aprilie 2010

I.
Zachary Adam Chesser este un tînăr în vîrstă de 20 de ani, născut într-o onorabilă familie americană (creştină, dacă ne luăm după nume), care locuieşte în prezent în Fairfax County, statul Virginia, împreună cu soţia şi copilul. Cu doi ani în urmă a terminat liceul, un liceu considerat printre cele mai bune din America – cu adevărat cutting edge în materie de educaţie. După toate informaţiile, a fost un adolescent răsfăţat de soartă: arătos, atletic, a jucat fotbal american, era pasionat de industrial music (genul Trent Reznor şi Nine Inch Nails), ba chiar învăţa japoneza, genul de teenager cool&hip.
Cînd a fost să meargă la universitate, nu s-a dus la Georgetown, şcoală cu vechi tradiţii catolice (chiar iezuite), ci a ales George Mason, o universitate nouă, destul de cool&hip la rîndul ei. Ce s-a întîmplat în această perioadă de doi ani nu este încă limpede dar se ştie că la un moment dat, Zach a intrat în contact cu un grup format din vreo zece tipi din New York care erau hotărîţi să iniţieze o mişcare revoluţionară (how cool is that, btw?) şi care şi-au deschis un site unde sş-şi facă publice ideile. Cu ajutorul acestui site a ajuns Zach Chesser faimos în toată America şi în lume. Numai că nu sub numele lui, ci sub un nume de războinic.
II.
Cine nu a văzut măcar un episod din South Park? De 13 ani, Comedy Central a difuzat 199 de episoade din această satiră hulită şi îndrăgită în egală măsură. Americanul comun Stan Marsh, evreul american cu complexe, îndoieli, dar mai lucid decît toţi ceilalţi Kyle Broflovski, dar, mai ales, Eric Cartman, americanul ignorant, arogant, egocentric, bigot şi totalmente incorect politic au devenit icon-uri ale culturii pop americane şi nu numai. Show-ul e vulgar cît cuprinde, jignitor cît se poate, şi, pînă nu demult, nu ierta pe nimeni: creştini, evrei, musulmani, republicani, democraţi, americani sau europeni, albi sau negri. Nu scapă de satiră nici Jesse Jackson, nici Barack Obama şi nici măcar Susan Boyle sau Steve Irwin, dicolo de moarte. Pînă la urmă toţi sunt “a bunch of fags”, un cuvînt despre care, aflăm într-unul dintre episoade, de la cele mai autorizate surse lingvistice, că nu are nimic de-a face cu homosexualitatea.
Lucrurile mergeau destul de departe: Iisus era pus să defecheze pe George W. Bush şi pe steagul american, să tragă cu arma şi să spună “fuck” (e foarte mult “fuck” în South Park), să se bată cu Moş Crăciun. Buddha nu iese nici el mai bine, ca să nu mai vorbim de papă. Osama este definitely a fag (and a fart, for that matters) etc. Ideea e că autorii – Trey Parker şi Matt Stone – încearcă să spargă toate tabu-urile şi să depăşească toate limitele – inclusiv pe cele ale bunului simţ – dar ăsta a fost un obiectiv asumat de la bun început – în numele libertăţii de expresie.
Provocator, inovator, iconoclast, în două cuvinte hip&edgy, exact aşa cum îşi doreau executives-ii de la Comedy Central, post care se mîndreşte cu show-uri liberal-leftiste edgy precum The Daily Show With Jon Stewart sau The Colbert Report, “deschise”, şi “tolerante”.
Celebrate Diversity! zice sloganul.
III.
Asta a mers pînă săptămîna trecută, cînd Parker&Stone s-au gîndit să facă un dublu episod aniversar, numerele 200-201 în care să adune toate celebrităţile pe care le-au jignit vreodată, de la Tom Cruise, Steven Spielberg şi George Lucas pînă la Iisus, Moş Crăciun, şi… da, profetul Mohamed. Mohamed, a cărui reprezentare figurată este stict interzisă de islam, apăruse într-o scurtă secvenţă acum trei ani (sezonul 10) într-o postură relativ pozitivă pentru standardele South Park: un tip stupid cu un turban amuzant şi cu nişte flăcări în mîini, un truc mai degrabă lame dacă ne gîndim la chestiile pe care le fac azi un David Copperfield sau David Blaine. Cu toate astea, secvenţa a fost cenzurată. Nici o altă secvenţă în care erau satirizaţi Iisus sau Buddha sau alte credinţe religioase nu fuseseră vreodată cenzurate în South Park. Problema era atunci că episodul a fost difuzat în timp ce lumea islamică luase foc după scandalul caricaturilor apărute în ziarul danez Jyllands Posten, cu efectele cunoscute: Editori prea îndrăzneţi care au reprodus caricaturile în numele libertăţii de expresie au fost concediaţi cu scuze pentru ofensă adusă islamului, presiuni asupra ziarelor din partea politicienilor, eseuri pline de înţelepciune şi sensibilitate despre limitele culturale ale libertăţii de exprimare.
Celebrate Diversity!
IV.
De data asta, Parker&Stone au recurs la un truc şi l-au înfăţişat pe Mahomed într-un costum de urs. Iată faptele: Parker şi Stone realizează un show animat în care prezintă un urs de pluş animat în spatele căruia pretind că se ascunde profetul Mahomed al islamului (animat, şI el, presupun, pentru coerenţă). Este vorba de o imagine (animată, adică fictivă) care reprezintă o lume complet fictivă (şi animată) în care apare imaginea (animată) a unui urs de pluş (animat) în care SE SPUNE că s-ar ascunde o altă imagine a unui personaj religios real. S-ar zice că Parker şI Stone au şters toate urmele metafizco-estetice ale oricărei interpretări posibile care să fi jignit islamul. Greşit.
V.
Intră în scenă Zach Chesser aka Abu Talhah Al-Amrikee, convertit între timp la islam, care postează pe site-ul Revolution.Muslim.com un text în care prezice că Parker şi Stone vor sfîrşi precum Theo van Gogh. Muslim Revolution este “gruparea” celor 12-15 tineri – majoritatea din New York- care s-a gîndit că cel mai cool lucru din lume este să înfiinţezi o organizaţie islamistă chiar lîngă ruinele World Trade Center.
Chesser-Abu Talhah a pus lîngă textul său cunoscuta fotografie cu cadavrul lui Theo Van Gogh în mijlocul unei străzi din Amsterdam, cu biletul explicativ înfipt în piept cu un cuţit. Nu a fost vorba de o lovitură accidentală, din fugă. Crima lui Van Gogh era “Submission”, un film despre condiţia femeii în lumea islamică scris şi jucat de superba activistă somaleză Ayaan Hirsi Ali. Mohammed Bouyeri l-a împuşcat pe Van Gogh (da, era unul din descendenţii acelui van Gogh) de opt ori cînd acesta se afla pe bicicletă. După ce regizorul s-a prăbuşit mort, Bouyeri i-a tăiat gîtul aproape decapitîndu-l DUPĂ CARE i-a înfipt în inimî biletul cu avertismentul adresat “necredincioşilor”. Bouyeri a fost închis pe viaţă dar şi-a atins scopul: Van Gogh e mort, Ayaan Hirsi Ali a fost expulzată din Olanda şi acum se ascunde prin America şi este însoţită peste tot de agenţi Secret Service şi o lume întreagă se teme azi să ofenseze în vreun fel islamul. Pretty cool, huh? Mesajul a fost înţeles foarte bine de Zach-Abu-Talhah, care nu a pretins niciodată (nici nu avea de ce, terenul fiind pregătit) că prin imaginile postate ar fi emis vreo ameninţare islamistă ci doar un “avertisment dezinteresat” privind ceea ce li s-ar putea întîmpla lui Parker şi Stone.
VI.
Şi, aproape de neconceput, Comedy Central s-a conformat ameninţării-avertisment a lui Zach-Abu şi a cenzurat episodul din South Park cu “imaginea-ursului-care-ascunde-imaginea-lui-Mahomed”! Dar băieţii nu s-au oprit cu laşitatea şi au mers încă şi mai departe: Episodul a fost umplut de beep-uri şi nu numai acolo unde este vorba de Mahomed. Pentru că nu se putea evita legătura, Comedy Central a cenzurat şi discursul final al lui Kyle, în care NU SE VORBEŞTE DESPRE MAHOMED CI DESPRE FRICĂ ŞI INTIMIDARE. Plin de beep-uri! Amuzant este că iniţial publicul a crezut că beep-urile erau parte din scenariu pînă cînd Trey Parker a dat un interviu la ABC News în care a declarat că nu e vorba de nici un fel de “meta-glumă” ci de cenzură pur şi simplu.
Este fabula perfectă în care o interdicţie aparent minoră, făcută în spritul toleranţei duce la distrugerea libertăţii de expresie.
Comentatorii conservatori s-au grăbit să remarce vidul de substanţă al pretenţiilor morale ale Comedy Central. Cel mai spumos text despre infatuarea hip&edgy a şefilor Comedy Central îi aparţine lui Mark Steyn şi îl găsiţi aici De la el am şi împrumutat sloganul “Celebrate Diversity”!

VII.
Cu toate astea, ar mai fi ceva de spus despre ipocrizia şi laşitatea mass-media: Am amintit la început că Zach-Abu locuieşte în Fairfax County, Virginia. Pentru cei nefamiliarizaţi cu zona trebuie să spun că acest district, deşi se află în statul Virginia, este situat în inima Americii administrative, în zona metropolitană a Washingtonului, peste Potomac.
Aproape peste drum este Langley, sediul temutei CIA. La nici doi paşi se află Pentagonul, instituţie în care lucrează 25.000 de oameni pentru apărarea Americii, iar la o aruncătură de băţ de vreo 35 de km e Quantico, comandamentul forţelor de puşcaşi marini, oameni de fier – 12.000 de soldaţi, toţi unu şi unu genul “UNIT, CORPS, GOD, COUNTRY!” ca în “A few good men” – şi unde se mai găseşte şi celebrul Laborator FBI (ăla din Criminal Minds).
Şi în mijlocul, în inima celei mai puternice forţe de securitate din cîte au existat vreodată pe Pămînt al cărei scop este să protejeze cea mai liberă ţară din lume, un puşti de 20 de ani reuşeşte să cenzureze PRIN FRICĂ ŞI INTIMIDARE un show consacrat libertăţii de expresie. Aşa că, în spiritul lui Cartman, îndrăznesc să-i întreb pe Parker şi Stone: What the fuck, man? It’s fuckin’ freedom of speech! Da fuck?

interesant

de la dilema veche, la art cu pricina mi se pare k commentul de mai jos

"Eric Kaufmann nu ofera o perspectiva alarmista asupra tendintelor demografice si a raportului de forte credinciosi-secularizati, ci doar observa care este trend-ul demografic in diferite societati. Evident, nimeni n-o sa inceapa sa aiba copii, din nici o "tabara", doar pentru a demonstra ceva celeilalte. Pe deasupra, asa cum am mentionat in articol, Kaufmann trece in revista si punctele slabe ale teoriei sale - primul fiind acela ca nu putem sti cu siguranta in ce masura copiii vor perpetua, pe termen mediu si lung, valorile parintilor."

se potriveste cel mai bine

Mădălina ŞCHIOPU
Religie și demografie

Religie şi demografie

Puţine maxime sînt mai populare astăzi decît cea atribuită lui André Malraux (autorul ei a negat că ar fi spus-o în această formă) – „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc“. De obicei, cei care o citează se referă la o bruscă renaştere spirituală a umanităţii, undeva în viitorul foarte apropiat, provocată de un vid al credinţei şi al sensului vieţii în cel mai progresist secol de pînă acum. De fapt, Malraux (sau pseudo-Malraux) ar putea avea dreptate, dar într-un mod neaşteptat de prozaic, la nivel de cifre: credincioşii vor moşteni pămîntul pentru că demografia e de partea lor. Populaţia pămîntului este în continuă expansiune, dar în creştere se află doar segmentele strict religioase: musulmanii practicanţi, hispanicii şi africanii catolici, neo-protestanţii evanghelişti americani şi evreii ortodocşi. Raţiunea e capabilă să pună în mişcare colocvii ştiinţifice, dar nu face două parale cînd e vorba de urmaşi. Acesta e subiectul unei cărţi care face valuri în presa occidentală, Shall the Religious Inherit the Earth?, semnată de sociologul Eric Kaufmann şi apărută la Londra, Profile Books, în martie 2010.

Părinţi şi copii

Eric Kaufmann este lector în ştiinţe politice şi sociologie la University of London. Colaborator frecvent al revistei britanice Prospect, a oferit o avanpremieră a cărţii prin controversatul articol apărut în publicaţia amintită în 2006, sub titlul „Breeding for God“. A studiat vreme îndelungată tendinţele demografice mondiale şi legătura lor cu religiozitatea populaţiei. Concluzia: în vreme ce ateii, agnosticii şi secularii au maximum doi copii pe familie, o cifră sub nivelul de înlocuire al generaţiilor, credincioşii practicanţi prezintă o medie care începe de la cinci copii în sus, în funcţie de grupul religios respectiv. Mai mult: natalitatea lor creşte exponenţial fiindcă se căsătoresc foarte devreme, în timp ce nereligioşii au primul copil spre 30 de ani. Astfel, o femeie dintr-o comunitate religioasă poate fi deja bunică în jurul vîrstei de 40 de ani, pe cînd o femeie indiferentă din punct de vedere religios, la aceeaşi vîrstă îşi conduce încă urmaşul (de obicei unic) la şcoală.

Într-o amplă cronică a cărţii, revista The New Humanist (aprilie 2010) comentează, cu destulă neplăcere, avînd în vedere orientarea publicaţiei: „Argumentul lui Kaufmann este că teza secularizării, presupunerea că modernitatea conduce inevitabil la o slăbire a credinţei religioase şi că va veni o zi cînd toţi vom fi umanişti raţionali, este greşită. Mai departe, el susţine că forma contemporană a secularismului liberal conţine germenii propriei distrugeri. Cîtă vreme natalitatea în rîndul individualiştilor liberali se află sub nivelul de înlocuire al generaţiilor, iar în rîndul fundamentaliştilor religioşi este mult mai ridicată (între 5 şi 7,5 copii pentru un cuplu, în funcţie de comunitatea religioasă vizată), atunci, prin simpla putere a demografiei, fundamentalismul religios va deveni o considerabilă forţă în lume şi va cîştiga un tot mai vizibil curaj politic. Conservatorismul religios de tip literalist renaşte, iar noi, liberalii seculari, îi sîntem moaşele“. Nu toată lumea e nefericită. Ed West, ziarist şi comentator la The Telegraph, exultă („Un coşmar pentru Richard Dawkins: statisticile arată că ateii sînt o specie pe cale de dispariţie): „Personal, găsesc agresivitatea anticreştină a noilor atei obositoare: să critici oamenii fără contenire pentru credinţa lor intimă arată lipsă de clasă şi maturitate“. În consecinţă, el îi sfătuieşte pe cei înspăimîntaţi de perspectiva unei majorităţi religioase în 2050 să nu se mai plîngă şi, dacă vor să schimbe situaţia, să înceapă să aibă copii. „Dar ce le pasă? Ei ştiu doar atît, că în 2050 nu vor mai fi.“

Musulmanii europeni, cazul Israel şi familia Duggar

Una dintre imponderabile în ecuaţia lui Kaufmann – punct slab pe care autorul îl recunoaşte – este aceea că nu putem şti în ce măsură copiii vor moşteni întru totul convingerile religioase ale părinţilor. Probabil o majoritate dintre ei aşa va face, şi cu cît o religie este mai strictă, cu atît cresc şansele ca urmaşii să preia şi să transmită valorile înaintaşilor. Alţii vor deveni, însă, rebeli. Ştim aproape cu certitudine, urmărind tendinţele curente, că atunci cînd conştiinţa religioasă se împleteşte cu cea etnică şi rasială, se diminuează drastic perspectiva copiilor care se revoltă împotriva modului de viaţă parental, fiindcă valorile religioase devin o problemă de identitate. Exemplul cel mai limpede îl reprezintă imigranţii musulmani din Europa, la care fervoarea religioasă nu se diminuează de la o generaţie la alta, dimpotrivă. În „Breeding for God“, Kaufmann afirmă: „În Marea Britanie, creştinii afro-caraibieni şi est-europeni tind să fie mai puţin religioşi decît părinţii lor, deşi rămîn ceva mai religioşi decît populaţia majoritară. Dar nu există practic nici o schimbare în ceea ce priveşte practica religioasă a musulmanilor din Bangladesh şi Pakistan, comparînd prima cu a doua generaţie de imigranţi. Un studiu comparativ recent al minorităţilor din Olanda arată un tablou similar al constanţei religioase printre grupurile musulmane“.

Cazul paradigmatic al transformării demografice pe bază religioasă îl reprezintă statul Israel – şi aceasta pentru că sînt foarte vizibile ambele tendinţe, religioasă şi secularizată, şi raportul de forţă dintre ele. Evreii ortodocşi (haredi) au reprezentat o minoritate nesemnificativă la fondarea naţiunii, dar vor deveni majoritari în cîteva decenii. „Pur şi simplu, majoritatea populaţiei va fi formată în 2050 din haredi, adică evrei ortodocşi. Dintr-un element marginal în anii ’50, acum, unul din trei elevi de clasa I este ortodox. S-a ajuns aici printr-o rată a fertilităţii de 7,5 copii pentru o femeie din comunităţile strict religioase, care este chiar în creştere în ultimul deceniu“ (The New Humanist).

În SUA, milioane de americani sînt acaparaţi de reality show-ul 19 Kids and Counting, transmis de canalul TLC. Acesta are în prim-plan viaţa cotidiană a soţilor Duggar, peste 40 de ani, şi a celor 19 copii ai lor, cu vîrste cuprinse între 22 de ani şi 3 luni. Familia Duggar face parte dintr-un grup neo-protestant numit Quiverfull Movement, a cărui denumire este inspirată dintr-un verset al Psalmistului: „Ca săgeţile în mîna celui puternic, aşa sînt copiii pentru cei tineri; fericit este omul care are tolba plină (quiver full) de ele“. Se uită la program, cu admiraţie, şi americanii din red states, şi (mai curînd uluiţi) cei din „statele albastre“: „Cum reuşesc? E o nebunie. Eu am doi copii şi abia fac faţă…“ Culmea este că soţii Duggar se descurcă destul de bine. Încep ziua cu ora de studiu biblic în familie, dar copiii au timp şi de lecţii de pian sau vioară, şi de sport. De fapt, deşi învăţaţi prin sistemul home-schooling, par mai bine educaţi decît mulţi elevi din şcolile de stat. Grupurile religioase de acest tip sînt singurele, în rîndul populaţiei anglo-saxone, cu o tendinţă demografică pozitivă.

Nuanţări

Demografia şi predicţiile care o însoţesc reprezintă un subiect sensibil. Pe deasupra, a devenit un loc comun faptul că datele statistice pot să sugereze multe, dar să ascundă esenţialul. Tendinţele natalităţii arată că în cursul acestui secol cam toate ţările pot reveni la o majoritate practicant religioasă, însă numeroase elemente imprevizibile pot apărea pe parcurs şi ele ne sînt necunoscute. Kaufmann, care vorbeşte din perspectiva ne-religiosului, ţine să sublinieze că nu conferă datelor furnizate de studiul său o conotaţie pozitivă sau negativă, ci le adaugă o constatare: „O parte a argumentului meu este aceea că religia dăruieşte o vrajă, un sens şi o emoţie care în acest moment nouă ne lipseşte. Aceasta e provocarea pentru secularism: sîntem capabili să aducem ceva similar?“.

luni, mai 03, 2010

feriti-va de greci mai ales cand va face kadouri

avem asa (via capital.ro)
Conform unui studiu, nu mai puţin de 92% din germani voiau ca Grecia să fie lăsată să dea faliment, mai degrabă decât a fi salvată. Care sunt motivele? În primul rând, Germania va avea cea mai mare contribuţie în ajutorul acordat Greciei, guvernul de la Berlin fiind nevoit să scoată din buzunar nu mai puţin de 25 de miliarde de euro. Apoi, nemţii sunt contrariaţi de faptul că grecii protestează când e vorba de măsuri drastice în condiţiile în care:
- Pensia unui grec reprezintă 80% din salariu, în timp ce pensia unui german reprezintă 46% din salariu.
- Un grec are 14 salarii pe an, în timp ce un german are 12.
- Un grec ajunge la pensie după 35 de ani de muncă, in timp ce un german munceşte 45.
Conform CNN, un muncitor grec ar fi declarat pentru New York Times: "Am dat lumii democraţia. Acum aşteptăm de la Uniunea Europeană să ne sprijine".

acuma io nu stiu dak statistik asta ie corecacta da' aia k au dat grecii democacratie la tot cartieru' ie cam hilar .... in conditiile in car un martor ocultar spune ca "Am fost in Grecia in vacanta si am vazut si aflat ceva incredibil. Programul lor de lucru era urmatorul: 2 zile din saptamana veneau la job doar dupa ora 16 iar restul zilelor, adica 3, lucrau de la 10 la 14 si de la 16:30 la 24 sau 1 noaptea. Vorbesc aici de o statiune turistica insa probabil ca si in restul Greciei lucrurile erau asemanatoare. De asemenea am mers in orasul principal al zonei unde imi petreceam vacanta si aproape toti barbatii de peste 40 de ani stateau la cafenele sau patiserii si "frecau duda" ca sa ma exprim plastic."

as mai adauga marturia lu nenea Mihai care a fost inginer la algerieni ani de zile si care spunea ca principala ocupatie a magrebienilor ierea sa stea cu niste betze lungi in prispa si sa se scobeasca cu iele intre destele de la picioare si sa se vaicareasca zgomotos