vineri, octombrie 15, 2010

legende vii stau la masa, mananca, se respecta

in opinia mea daca intra azi greaca, kozarek, petrica butufei, o grigore si zafiris intr-un meci cu steaua sau dinamo nu ie clar cine castiga .... de fpt ie kam alles klar




FC Petrolul a omagiat 44 de ani de la marele succes cu FC Liverpool. Alaturi de oficiali si apropiati ai clubului petrolist, au marcat momentul portarii Misu Ionescu, Gica Liliac, Fane Preda si Mitica Jipa si jucatorii de camp Daniel Zafiris, Valeriu Rachita, Eduard Iuhas, Petrica Butufei, Ion Eparu, Camil Oprisan, Ion "Coco" Cojocaru, Dumitru Munteanu, Soni Pall, George Marin, Puiu Dridea, Mircea Dridea, Gigel Cosarek si Octavian Dincuta.

O frumoasa idee a prins contur

Aniversarea a marcat si momentul in care, la initiativa lui Mircea Dridea, s-au pus bazele unui club al legendelor ”galben-albastrilor”, toti cei prezentri semnand intr-o carte de onoare. ”Am avut aceasta idee in 2006, atunci cand se implineau 40 de ani de la victoria contra lui Liverpool, dar, in conjunctura de la acel moment, n-am reusit sa o materializam. O facem acum, iar cum se va numi acest club vom vedea pe parcurs. Ne dorim sa ne intalnim de cateva ori pe ani, sa trecem peste neintelegerile care au existat si sa refacem atmosfera de colegialitate, de prietenie, care a existat intre noi de-a lungul timpului. Am ales aceasta zi de 12 octombrie tocmai pentru ca o consideram a fi, poate, cea mai importanta din istoria Petrolului. Din club vor face parte atat jucatori, cat si antrenori sau conducatori care au avut o contributie semnificativa la marile performante ale echipei”, a spus Mircea Dridea.

”Din punctul de vedere al clubului FC Petrolul va exista toata sustinerea juridica si materiala pentru ca ideea aceasta sa fie pusa in practica”, a afirmat actualul manager general al petrolistilor, Valeriu Rachita.

Toti cei prezenti au primit suveniruri cu insemnele clubului.



mai multe la http://www.doarpetrolul.ro/index.php/201010111162/44-de-ani-de-la-victoria-cu-liverpool

vineri, octombrie 01, 2010

tip top minitop mai bine laptop de curatenie mop

circula deloc clandestin urmatoarea lista asazisa top
http://www.wall-street.ro/top/Start-Up/92854/Top-10-filme-pe-care-un-antreprenor-trebuie-sa-le-vada.html

parerea mea

Barbarians at the Gate (1993), Office space (1999), The Corporation (2003) > n-am vazut deci nu ma pronunt, nici ca ie tendentioase nici ca ie prost facute nici viceversa

sa incluzi in acest top A beautiful mind (2001), Miracolul de pe Strada 34 (1994) si mai ales Forrest Gump (1994) mi se pare cel putin cu manushi spus o aberatie
aa ... daca tinem cont de fptul ca multimea antreprenorilor este inclusa in multimea tuturor oamenilor de pe planeta si de fptul ca aceste filme sunt musai sa faca parte din orice filmografie pt cultura generala da ... aia da....
un minus pt „beautiful mind” pe care l-as inlocui cu „the insider” (acelsi russel, un ron howard la timona cam stereotip) si l-as deturna astfel chiar catre intersectia mai sus pomenita deci musai si pt antreprenori
basca ca „the insider” ieste o capodopera din toate punctele de vdr, scenariu, actori, regie, OST deci ie un win-win situation garantat > probabil ultima erectzie a lui oliver stone; zic asta si pt ca ultimul wall street, spre deosebire de primul, este o peltea infecta si propagandoida penibila
forest gump pt antreprenori ie cam ca logan si duster pentru nigel mansel, michael schumacher si nelson piquet => frectie diana, tusea si junghiul
sa vii si sa pui capodopera aia de „forest gump” dupa care mai degraba te lasi de servici si te iei de fumat si iubit > langa unele penibiliciuni din alea de mai sus dovedeste fptul ca topurile astea de se vantura mass mess sunt facute ca sa tina lumea din treaba la servici si pentru ca sa-si sporeasca unii traficul speculand naivitatea si totodata abuzand de inocenta unora care chiar o sa se inghesuie sa isi procure lista

sa fim si un pic constructivi
urmatoarele da....absolut capodopere de pus in rama, lecturi/vizionari/asimilari obligatorii caci fac parte nu numai din targetul antreprenorilor ci au intrat deja in cultura universala ca referinte precum coca cola si ferarri
da da da de trei ori DA pentru urmatoarele

Jerry Maguire (1996) > nota 20 pentru motivare; in primele 10 la mine ever, se califica la orice categorie
Glengarry Glen Ross (1992) > nota 50 pentru a intelege ca toti ajungem mai devreme sau mai tarziu sa fim luati in basca dara asta nici nu conteaza de cate ori si la ce varsta daca suntem oameni cu O mare precum ne zice si „If” –ul lui Rudyard Kipling
Citizen Kane (1941) > nota 100 pt cat de cool poa’ sa fie dupa 70 de ani, mai kuul decat toate crestele, blugii rupti, piercingurile si tatuajele feng-shui la un loc
Wall Street (1987) > trebuie sa ia macar un noat 20 si asta vechi la cat de prost este wall street-ul II .... plus ca michael era tanar si cu charlie sheen la pachet pe cand acuma ie si batran si patetic (adica si sarac si hot si omu’ bun la sfarsit bleaahhhh)

as mai adauga oricand lejer pe locuri fruntase clasicele
Other People's Money (1991) http://www.imdb.com/title/tt0102609/ > pt a intelege capitalismul si a nu combate iresponsabil interesul personal; un film sublim la orice ora, l-am vaz de vreo 3-4 ori, l-am tradus caci nu mi-a placut traducerea pe care am gasit-o pe net,
Scent of a Woman (1992) http://www.imdb.com/title/tt0105323/ > pentru ca nu poti implini un destin decent fie de antreprenor/sofer/pescar sau senator daca ai un caracter infect

enjoy si nu mai foshgaitzi popcornul in timpul filmului .... voua v-ar placea sa zgarii cu unghiile si creta de tabla in timp ce voi incercati sa compuneti un haiku?