sursa: catavencul trecut
Târgul e mult mai mic decât m-am aşteptat, dar şi mult mai curat. Vânzătorii poartă halate albe şi bonete pe cap, paznicii uniforme şi bastoane, iar mieii sunt deocamdată vii. Locul de tăiere e undeva în spate, la fereală. Aici pare mai mult o expoziţie decât un târg de Paşte, iar cumpărătorii lipsesc cu totul. Există un fel de public care se zgâieşte, elevi care chiulesc, gospodine în recunoaştere, pensionari cu nepoţei de mână, veniţi în scop educativ ("Uite mielul, tataia! Cum face mielul? Be-he-he!").
Comercianţii par să facă parte dintr-o confrerie dunăreană – sunt fie din Călăraşi, fie din Teleorman, fie din Dolj.
Nici un ardelean; unul singur e din Iaşi, dar ăla n-are deocamdată vreun miel de vânzare, nu se grăbeşte, că e abia prima zi de târg. Nici cei care au adus deja „marfa“ nu se grăbesc, că n-au la ce: ronţăie covrigi şi stau la vorbă. Decanul de vârstă pare să fie Costică Neagu din Zâmbreasca, Teleorman, care îmi dă câteva lămuriri: „Nu vine lumea aşa devreme, da’ de marţi-miercuri încolo o să fie buluc, n-o să-mi mai văd capul! Până sâmbătă o să se dea tot, o să trebuie să mai aducem un transport-două“. Îl întreb cum de-i aşa optimist, pe criza asta. Nea Costică râde într-un dinte:
"Criză, necriză, de Paşte omu’ nu-şi bate joc". Nu mă întreabă de la ce revistă sunt, nu-l interesează: "Să scrii mata frumos acolo la ziar că mieii mei sunt ăi mai prima din toţi! Fără preţ nici nu-i dau, mai bine îi întorc acasă". Îl întreb ce-au mieii lui de-s aşa grozavi. Nea Costică se înfierbântă: "Vezi mata cum are urechile? Astea e ţigaie cu cap negru de Teleorman, d-aia le are aşa lungi şi căzute!
Păi, ce crezi mata, că io-ţi dau ţurcană de Dăbuleni, ca oltenii ăia dupe la Bechet?! Ăia le dă ieftin la cine nu se pricepe, că omul nu ştie, da’ io nu-mi bat joc de animal!".
Mă simt târât într-o discuţie zootehnică şi încerc să-l abat pe nea Costică spre altele, dar nu reuşesc: religia nu-l interesează, politica nici atât, despre Uniunea Europeană se exprimă prudent: "Să vedem".Domnul Fănel Guran din Pietroşani e mult mai pragmatic: "Lumea e săracă. O să meargă greu vânzarea. O să las ceva din preţ, dacă-i cazul". În afară de miei, a adus la târg şi iezi: "Mi-a zis cineva că bucureştencele nu suportă mirosul de carne de oaie, aşa c-am venit şi cu iezi, să văd cum merg. Că iezii nu miros a oaie".
În târg e şi o reprezentantă a sexului frumos, dar spre marele meu regret lipseşte momentan: "A plecat să se plimbe, că şi-aşa azi nu e de treabă", îmi explică soţul, Vasile din Dobroteşti (a refuzat să-şi dea şi numele de familie, fără acordul consoartei). Vasile nu-mi dă timp să deschid gura, mă atacă el cu întrebări: chiar sunt de la ziar sau zic doar aşa? Am vorbit şi cu Gigi Becali? (E foarte dezamăgit de răspuns.) Ăla om, nu ca ăştia! Îl întreb "care ăştia". Lasă că ştiu eu care ăştia, dacă chiar sunt de la ziar (are el dubiile lui).
Îmi plac mieii lui? "Sunt foarte frumoşi", zic eu, "da’ nu vă e milă să-i tăiaţi?" Vasile dă înapoi: "Io nu-i tai, că mi-e milă, e ca şi copiii mei. Io doar îi jupoi. De tăiat îi taie nevastă-mea".
