vorba lui tudorica "lasa lasa antibioticele ..... am baut o dushka de tuica si a luat-o dracu' pe bacterie" astea sunt solutii, astea sunt abordari; sau reactia in fata unui picior umflat de guta ce nu mai incape in pantof .... "e, o zgaiba acolo"
miliarde de fani albulescu ma interogheaza ultimativ sa imi exprim o parere deplorabila despre situatia politica la zi; nu am o parere ferma, nu simt nimic, ma simt gol, ma simt pustiit, ma simt inferior celor care stiu care e treaba, cine are dreptate, cine ie mai bine si cine nu; am un sentiment de andrei plesu, cu accent pe fraza dinspre sfarsit in care zice ca "Nu e normal să mergi la vot scuturat de panică, nu e normal să ai sentimentul că de votul tău depinde viaţa sau moartea naţiei, că votezi pentru mântuire sau pentru damnare." si continua cumva pe sufletul meu cu "Ceea ce mă face să aştept rezultatul alegerilor fără frisoane şi fără iluzii."
in rest....il las pe iel sa ma reprezinte
Marea alianţă PSD-PC-PNL-UDMR a înţeles să-şi simplifice la maximum strategia şi obiectivele electorale. Are un singur ţel (declarat cu o dezarmantă candoare): să-l dea jos pe Băsescu. În această viziune, alegerile nu mai sunt clasicul instrument democratic, care să asigure o igienică alternanţă la putere, nu mai sunt o confruntare de programe politice şi economice, nu mai sunt o competiţie inteligentă şi fertilă între viziuni diferite. Sunt un caft general pentru schimbarea şefului. Populaţia e invitată la urne ca să tranşeze antipatii private. Se subînţelege că pentru toate relele ţării e vinovat un singur om şi că înlăturarea lui e suficientă pentru salvarea patriei. Simplu şi irevocabil: România cu Băsescu - dezastru. România fără Băsescu - normalitate, prosperitate, paradis. Dacă va câştiga Băsescu - sună vocea apocalipticilor - suntem pierduţi. Consecinţele naţionale şi internaţionale sunt - în cheie sinistră - incalculabile.
Mă întreb mereu cum a reuşit actualul preşedinte să mobilizeze atâta ură. Prietenii lui explică totul prin lupta împotriva corupţiei şi prin condamnarea comunismului. E o explicaţie insuficientă. Mai întâi, pe terenul celor două teme, Traian Băsescu n-a provocat nimic spectaculos. Apoi, e evident că nu toţi cei exasperaţi de prezenţa lui sunt comunişti sau corupţi. Există şi antipatii genuine, stranii când e vorba de un personaj care nu e lipsit de o anumită carismă: poate fi „băiat de comitet", şugubăţ, ataşant, „popular". Probabil că e ceva în firea lui, în felul lui de a fi, de a reacţiona, de a utiliza oameni, care ar trebui analizat (în primul rând de el însuşi).
Politicianul de anvergură nu e doar un om de instinct, un jucător hotărât, un abil manipulator al circumstanţelor. E preferabil să aibe şi dexteritatea blândă a compromisului eficace, să fie în stare să-şi asigure spatele, să armonizeze unghiurile, să fie riguros fără să fie dezagreabil. Imaginea tartorului feroce nu e cea mai bună materie primă a succesului public. Ar mai fi de întrebat, de altfel, cum a reuşit Traian Băsescu să ajungă la cuţite cu prieteni vechi (ca Sorin Roşca Stănescu), cu colaboratori loiali (ca Adriana Săftoiu) şi cu tot soiul de alţi inşi care, deşi apropiaţi la un moment dat, au sfârşit prin a se „răci".
Nu e mai puţin adevărat că de cealaltă parte, de partea lui Traian Băsescu, se aud, din păcate, sloganuri la fel de isterice ca şi cele ale oponenţilor. Dacă va câştiga Geoană, suntem pierduţi! Nu vom mai scăpa cincizeci de ani de-aici înainte de pesedişti, vanghelişti, hrebenciuci, voiculeşti şi moguli. Vom ajunge la sapă de lemn, vom umbla pe străzi cu căluşul în gură, va trebui să emigrăm, să ne ascundem în gaură de şarpe, să mizăm pe intervenţia salvatoare a Europei.
Pe scurt, până la 6 decembrie vom pluti între două abisuri. Or, tipul acesta de atmosferă electorală este fundamental nedemocratic. Nu e normal să mergi la vot scuturat de panică, nu e normal să ai sentimentul că de votul tău depinde viaţa sau moartea naţiei, că votezi pentru mântuire, sau pentru damnare. Democraţia cere calm deliberativ, responsabilitate destinsă, judecată echilibrată. În ce mă priveşte, mă tem mai curând de altceva: indiferent cine va câştiga, vom avea exact ce-am mai avut. Vom avea fie încă o guvernare de tip pesedist (a câta?), cu toate ale ei, fie încă un mandat băsescian, cu toate ale lui. Nu va fi nimic nou! Ceea ce mă face să aştept rezultatul alegerilor fără frisoane şi fără iluzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu